Pe centura Capitalei se va circula inca doi ani bara la bara

HomeDiverseStiri

Pe centura Capitalei se va circula inca doi ani bara la bara

Startul lucrarilor, intre Chitila si Voluntari   Proiectul de modernizare a centurii de nord a Capitalei se va întinde pe o distanta de apr

Cristian Terhes – sotie
Despre anvelopele Winrun
Elena Lasconi – PRO TV

Startul lucrarilor, intre Chitila si Voluntari  

Proiectul de modernizare a centurii de nord a Capitalei se va întinde pe o distanta de aproximativ 21 km între Chitila si Voluntari. „In prima faza, lucrarile de largire la patru benzi vor atrage investitii de pâna în 150 milioane de lei (circa 50 milioane de euro), urmând ca, ulterior, suma sa fie majorata în functie de valoarea lucrarilor. In total, valoarea lucrarilor va fi de circa 70 milioane de euro“, a mai declarat ministrul transporturilor. Lucrarile la centura de nord a Capitalei ar fi trebuit sa înceapa de anul trecut, dar Guvernul nu a alocat fonduri. În acest an, sumele pentru largirea centurii se vor aloca din Fondul de Dezvoltare, ne-au spus reprezentantii Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR).

Cele trei contracte de largire la patru benzi a centurii au fost castigate de consortiul Alpine Mayreder-FCC Construction, Romstrade si Aktor. „De la Voluntari, respectiv autostrada Bucuresti – Cernavoda, pana aproape de intersectia cu DN1, lucreaza firma Romstrade. Tronsonul se intinde de la kilometrul doi pana al kilometrul 12 si va avea o valoare de circa 30 milioane de euro“, ne-a declarat Alexandru Bogdan Pintilie, director  al Directiei Regionale de Drumuri si Poduri (DRDP) Bucuresti. Potrivit acestuia, austriecii de la Alpine Mayreder, in asociere cu portughezii de la FCC Construction, vor construi podul hobanat peste calea ferata in zona DN1. „Pentru traversarea pachetului de linii de cale ferata din zona DN1, intersectie cu centura Bucurestiului, se are in vedere realizarea unui pod suspendat cu cabluri de sustinere inclinate. In aceasta zona este sufocat traficul pe centura. Contractul va avea o valoare de aproximativ 31 milioane de euro“, ne-a mai spus seful DRDP Bucuresti.
Intre Chitila si DN1, de largirea la patru benzi a centurii Capitalei se va ocupa compania greceasca Aktor. „Urmeaza sa semnam contractul cu compania Aktor. Lucrarile vor dura 24 de luni de la data semnarii contractului, iar garantia lucrarilor va fi de 36 de luni“, a explicat Alexandru Bogdan Pintilie.

Orban pregateste taxa pe a doua centura

Un alt proiect aflat in atentia autoritatilor vizeaza constructia celei de-a doua sosele de centura a Capitalei, la nivel de autostrada, cu o lungime totala de circa 100 km. Oficialii de la Compania de Drumuri spun ca autoritatile ar putea sa introduca taxe pe acest tronson, care ar trebui sa fie gata in 2011. „Pe toate tronsoanele care se vor construi in concesiune se va impune taxa. Totul depinde de caietul de sarcini“, a afirmat Ludovic Orban. Potrivit proiectului, inelul de Nord va costa aproximativ 291 milioane de euro. Aceasta centura va face legatura între autostrazile Bucuresti-Pitesti si Bucuresti-Constanta.