CFR Cluj, favorită să câștige un nou titlu în Liga 1

HomeDiverse

CFR Cluj, favorită să câștige un nou titlu în Liga 1

S-au disputat deja primele trei etape din Liga 1 și am putut să ne facem o impresie asupra modului în care se situează echipele după startul în noul

Când trei nu sunt prea mulți
Ce trebuie să știi dacă vrei să lucrezi ca asistent medical în străinătate?
Înlocuirea periodică a articolelor esențiale într-un depozit

S-au disputat deja primele trei etape din Liga 1 și am putut să ne facem o impresie asupra modului în care se situează echipele după startul în noul sezon.

Față de sezonul precedent, lupta pare că se va da și de această dată între CFR Cluj, Universitatea Craiova și FCSB. Anul trecut duelul a fost extrem de spectaculos și s-a decis într-un meci cu titlul pe masă, câștigat de CFR Cluj pe terenul celor de la Universitatea Craiova.

A fost al treilea titlu la rând câștigat de CFR Cluj sub comanda lui Dan Petrescu, iar campioana României este considerată principala favorită să obțină încă un succes și în actuala stagiune.

Astfel, potrivit cotelor agenției de pariuri sportive online Unibet, CFR Cluj pornește cu prima șansă, având cota 2.50 pentru a obține titlul. CFR Cluj este urmată de Universitatea Craiova, care are cota 3.25, și de FCSB, care are cota 5.00.

În schimb, noua echipă a lui Dinamo are cota 21.00, la fel ca și FC Botoșani, gruparea ultra-ofensivă antrenată de Marius Croitoru.

CFR Cluj, start bun deși a suferit pierderi

CFR Cluj a pierdut câțiva jucători importanți în această vară. Portarul Arlauskis a semnat cu Al Shabab, Boli a fost vândut în Turcia, iar Traore și Țucudean au plecat și ei. CFR Cluj a încercat să compenseze prin venirile lui Bălgrădean, Debeljuh și Vojtus, iar echipa a strâns 7 puncte în primele trei etape. Rămâne însă cu amărăciunea eliminării din Champions League, după un duel cu Dinamo Zagreb pe care l-a avut în mână.

Universitatea Craiova în schimb încă mai caută primul titlu în acest sport din 1991 încoace. Oltenii l-au avut la propriu pe masă în ultima etapă a sezonului trecut, dar au fost învinși de CFR Cluj în meciul decisiv. CFR Cluj a început excelent noul sezon din Liga 1, având punctaj maxim, însă a fost eliminată din Europa League de gruparea georgiană Lokomotiva Tbilisi. Marius Constantin, Screciu, Papp și Tudorie sunt principalele achiziții făcute de Craiova, care nu a pierdut niciun jucător important.

FCSB se bazează în mod deosebit pe preparatorul fizic Tommy Neubert în încercarea de a câștiga primul titlu după o pauză de șase ani. La capitolul achiziții, FCSB nu a impresionat. Buziuc, Briceag și Sergiu Buș sunt noile fețe de la FCSB. De altfel, dacă echipa de start arată bine, FCSB are mari probleme pe bancă, unde nu are multe soluții, în special la nivelul fundașilor.

În schimb, Dinamo a impresionat în această vară prin numeroasele mutări făcute la nivelul lotului. Au fost aduși jucători cu un CV bun precum Isma Lopez, Gol, Gonzalez, Nemec, Borja Valle, Camara și Rene Roman Hinojo. Dinamo s-a despărțit de foarte mulți jucători, dar speră ca antrenorul Cosmin Contra să omogenizeze rapid echipa și să poată ataca obținerea titlului.

Programul etapei a 4-a din Liga 1:

Vineri, 18 septembrie

Ora 18.00 Chindia Târgoviște – FC Hermannstadt

Ora 21.00 Astra Giurgiu – CFR Cluj

Sâmbătă,  19 septembrie

Ora 19.00 Sepsi OSK –  FC Viitorul

Ora 21.45 Universitatea Craiova – FC Voluntari

Duminică, 20 septembrie

Ora 16.30  FC Botoșani – Academica Clinceni

Ora 18.45 UTA – Politehnica Iași

Cele mai citite articole

Ora 21.30 FCSB – FC Argeș

Luni, 21 septembrie

Ora 21.00 Gaz Metan Mediaș – FC Dinamo

Clasamentul este următorul:

1. Universitatea Craiova 9 puncte

2. FC Botoșani 7

3. FC Voluntari 7

4. CFR Cluj 7

5. FCSB 6

6. Gaz Metan Mediaș 6

7. Chindia Târgoviște 4

8. UTA Arad 3

9. Poli Iași 3

10. Academica Clinceni 2

11. Hermannstadt 2

12. Sepsi OSK 2

13. Dinamo 2

14. FC Argeș 1

15. Astra Giurgiu 1

16. Viitorul Constanța 1

Cele mai citite articole