Top 3 cărți de psihologie pe care merită să le citești

HomeCultura

Top 3 cărți de psihologie pe care merită să le citești

Psihologia este un domeniu vast și fascinant prin multitudinea ramurilor și a subramurilor pe care această știință le studiază, toate având ca subiec

Mircea Eliade – biografie și opere principale scrise de acest autor român
Seria ‘Transformers’. Anunțul așteptat de fani
Tradiții interesante pentru ziua nunții din diferite colțuri ale lumii

Psihologia este un domeniu vast și fascinant prin multitudinea ramurilor și a subramurilor pe care această știință le studiază, toate având ca subiect central omul și relațiile interumane. Tot ce poate fi mai interesant, complet și autentic despre gânduri, emoții, fundamentarea deciziilor sau justificarea reacțiilor la diverși stimuli, autorii de specialitate au concentrat în cărți extraordinare, foarte multe dintre ele fiind traduse inclusiv în limba română și disponibile în librării.

Desigur, opțiunile sunt variate, însă poți considera drept repere unele dintre cele mai interesante realizări editoriale. Vrei să știi ce lucrări merită atenția ta? Urmărește mai jos topul cărților de psihologie de la care merită să-ți începi aventura cunoașterii în domeniu.

Despre arta fericirii

În varietatea de cărți de psihologie în librăria CLB, una dintre cele care se disting prin concept și mod de abordare este semnată de către doctorul psihiatru Christophe Andre. Medic specialist în cadrul spitalului Sainte Anne și profesor la Universitatea Paris X, acesta își invită cititorii să descopere modul în care artiști precum Vincent van Gogh sau Marc Chagall au surprins culorile fericirii și umbrele tristeții în artă. Autorul încearcă, prin intermediul celor 25 de picturi, să ne învețe cum să privim un tablou, cum să-l lăsăm să devină o lecție de viață, o invitație la meditație și reflecție, la descoperirea sensului fericirii.

Ceea ce își propune această carte să ne învețe este că starea de fericire nu este dată de o rețetă unică și că nu depinde, în mod necesar, de influențele exterioare. Fericirea este o stare interioară de care trebuie să ne bucurăm pur și simplu, pentru că o putem găsi oriunde și nu să o așteptăm ca pe un deziderat, conștientizând prea târziu că a trecut, de fapt, pe lângă noi.

12 reguli de viață

Una dintre cele mai în vogă celebrități ale lumii online, devenit în egală măsură iubit și urât prin stilul nonconformist și prin adevărurile incomode pe care le rostește, psihologul canadian Jordan Peterson ne propune o serie de reguli pentru viață. Practic, este vorba de un antidot pentru haos; căci viziunea autorului asupra lumii poate fi concentrată în necesitatea menținerii ordinii.

Ordinea este adevărul, este unică și masculină, în opoziție cu haosul care este eternul feminin – deși asociat cu aventura sau descoperirea, trebuie să fie, totuși, menținut sub control.

Este o carte influențată profund de teologia creștină și în cuprinsul ei vei descoperi numeroase pagini dedicate exegezelor biblice. La un moment dat, deducțiile lui Peterson despre minciună duc spre Goebbels și marea minciună a propagandei, sfârșind cu „tatăl tuturor minciunilor” – diavolul însuși. Plină de referințe științifice și culturale vaste, cu un talent vizibil pentru explicitări, lucrarea profesorului canadian merită atenția publicului.

Psihologie pentru oameni obișnuiți

Un cuplu – Ramona și Radu F. Constantinescu – care a reușit mai mult decât a se face cunoscut pe rețelele de socializare, scriind și făcând-o foarte bine, propune publicului o provocare în două volume: „Psihologie pentru oameni obișnuiți”. Autorii abordează în discuții aprinse teme cunoscute din viață, precum interviurile pentru angajare, viața de familie, lumea înconjurătoare sau cum să facem față unor situații care încă nu s-au întâmplat. Cei doi descoperă în versurile muzicii contemporane o formă de educație mai eficientă decât abordarea strictă a familiei și găsesc că sensul vieții nu este în a dori ceea ce ne este imposibil să cumpărăm, ci în a găsi plăcere în achiziționarea lucrurilor de care avem nevoie.

Prin modul de exprimare și prin structura informațiilor, în volumele acestor autori români psihologia părăsește locul înalt și imposibil de atins fără studii de specialitate și coboară în mijlocul oamenilor de rând, căci exemplele și explicațiile sunt pe înțelesul tuturor.

Cititul este cea mai eficientă modalitate de a avea acces la informație pură. Rezultat al unor ani de cercetare și al unor eforturi considerabile, cărțile de psihologie ne ajută să înțelegem și să acceptăm mult mai multe dintre laturile naturii umane. Astfel putem relaționa mai bine și mai confortabil cu tipuri diferite de oameni, în situații variate, ceea ce înseamnă un real câștig în privința relaționării și a calității vieții interioare.