În zilele noastre, când totul parcă se desfăşoară pe repede-înainte, stresul face parte din viaţa multora dintre noi. Este indicat să încercăm să
În zilele noastre, când totul parcă se desfăşoară pe repede-înainte, stresul face
parte din viaţa multora dintre noi. Este indicat să încercăm să limităm cât mai
mult situaţiile care ne generează stres, pentru ca starea noastră fizică şi
psihică să aibă de câştigat.
Sunt numeroase motivele pentru care ajungem să ne stresăm. Tensiunile de la locul
de muncă, nesiguranţa financiară sau lipsa banilor, problemele de sănătate şi relaţiile
defectuoase cu membrii familiei sau cu colegii se numără printre factorii de stres.
Stresul ne afectează fizic şi psihic
Chiar dacă pare un inamic invizibil, stresul induce în organism diverse reacţii, care se
manifestă la nivel fizic, psihic şi comportamental. În momentele în care ne stresăm,
creşte producția unor hormoni precum: cortizolul (numit şi hormonul stresului),
adrenalina și noradrenalina. Această avalanşă hormonală duce la apariţia unor
modificări, care se manifestă în diferite moduri.
Efectele stresului asupra sănătății
– Stresul ne slăbeşte imunitatea şi, astfel, devenim mai vulnerabili în faţa unor boli
precum infecţiile respiratorii şi cancerul;
– Determină apariţia tensiunilor musculare şi a durerilor de cap;
– Poate dăuna şi sănătăţii cardiovasculare (creşte pulsul şi tensiunea arterială);
– Perturbă digestia (creşte nivelul acidităţii gastrice şi înrăutăţeşte simptomele unor
boli digestive);
– Agravează unele boli de piele (precum psoriazisul);
– Cauzează insomnii sau somn neodihnitor;
– Reduce dorinţa sexuală.
– Agravează neliniştile, anxietatea, agitaţia, stările depresive şi scade concentrarea.
– Întreţine abuzul de substanţe excitante – cafea, alcool.
Ce poţi face pentru a gestiona stresul
Sunt numeroase modalităţile prin care poţi reduce stresul în viaţa ta. Specialiștii
Fares îți dau 7 recomandări:
1. Fii activ fizic
Este dovedit că mişcarea are numeroase efecte benefice asupra stării fizice şi
psihice. Atunci când practici o activitate fizică, se eliberează în organism serotonină
Cele mai citite articole
şi endorfină, substanţe naturale care induc starea de bine. Totodată, mişcarea
reduce anxietatea şi stările depresive. În plus, activitatea fizică scade tensiunea şi, în
general, are efect protector faţă de multe boli. În funcţie de starea ta de sănătate, poţi
practica activităţi moderate (mers în ritm rapid, dans, grădinărit) sau mai intense
(alergare, aerobic, fotbal, volei, urcarea rapidă a scărilor). Orice formă de mişcare îţi
face bine; chiar şi plimbările prin parc – 30 de minute pe zi – te vor face să te simţi mai
puţin stresat.
2. Dormi suficient
O zi tensionată poate induce tulburări de somn (insomnie, treziri nocturne) și,
totodată, somnul neodihnitor întreţine stresul. Încearcă să îţi creezi o rutină a
somnului şi odihneşte-te 7-8 ore pe noapte. Pentru a avea un somn odihnitor, înainte
de culcare încearcă un masaj sau o baie relaxantă. Evită certurile, lumina ecranelor
(mobil, laptop) şi excitante precum cafeaua, ciocolata sau alcoolul.
3. Apelează la remedii naturiste
Găsim în generoasa farmacie a naturii numeroase remedii care ajută la ameliorarea
multor simptome sau probleme de sănătate. Indiferent dacă este vorba despre
ceaiuri, uleiuri esenţiale sau capsule, plantele medicinale sunt aliatul tău natural în
combaterea stresului. De pildă, capsulele Distonoplant de la Fares sunt 100%
naturale, conțin doar shinduf (care reduce anxietatea și disconfortul digestiv), șerlai
(plantă care scade agitația nervoasă) și vinariță (îmbunătățește somnul). Astfel de
plante au eficiență confirmată în caz de tulburări neurovegetative, depresie, stres,
anxietate, tulburări digestive și cardiovasculare cu substrat nervos. Se pot administra
pe termen lung, pentru că nu provoacă dependență.
Totodată, mai poți consuma ceaiuri de tei, păducel, lavandă, valeriană, roiniță,
passiflora, sunătoare – plante cunoscute pentru efectul lor relaxant, calmant, sedativ.
4. Hrăneşte-te sănătos
Pe fond nervos, avem tendinţa de a mânca nesănătos (dulciuri, chipsuri, fast-food).
Încearcă să incluzi în dieta zilnică fructe şi legume proaspete, leguminoase, cereale
integrale, carne slabă de pui sau peşte. Evită excesul de cafea, de alcool şi de tutun!