Deţinerea unei arme de vânătoare nu este atât de simplă precum pare la prima vedere, deoarece potenţialii vânători trebuie să fie competenţi, respons
Deţinerea unei arme de vânătoare nu este atât de simplă precum pare la prima vedere, deoarece potenţialii vânători trebuie să fie competenţi, responsabili, apţi din punct de vedere fizic şi mental. Practic, nimeni nu îl obligă pe vânător să adopte acest hobby. Dacă oamenii se decid să devină vânători, că urma unei atracţii spre această îndeletnicire creativă şi utilă în acelaşi timp, atunci trebuie să se pregătească din timp, atât teoretic, cât şi practic pentru a păşi în rândul vânătorilor. O dată păşiţi în obştea aleasă a vânătorilor, aceştia trebuie să înţeleagă că au acceptat de buna voie să respecte regulile scrise şi nescrise care guvernează această îndeletnicire şi că sunt obligaţi moral să se retragă dacă nu le pot respecta.
Ce presupune calitatea de vânător?
Calitatea de vânător trebuie înţeleasă ca şi o poziţie câştigată în societate ce trebuie păstrată cu demnitate şi cu cinste, ferită de manifestări ce ar putea să o compromită. Aşadar, vânătorii trebuie să dovedească faptul că:
· au un nivel ridicat de cunoştinţe despre speciile de fauna cinegetică, ecologia şi etologia acestora, mediul de viaţă şi echilibrul în natură;
· sunt bine informaţi în ceea ce priveşte legile şi reglementările care guvernează vânătoarea şi conservarea vieţii sălbatice;
· fac parte dintr-o asociaţie destinată susţinerii intereselor vânătorilor şi apărării vieţii sălbatice;
· sunt deschişi la un dialog sincer şi constructiv cu autorităţile statului;
· sunt gata să accepte un dialog cu ceilalţi utilizatori ai mediului;
· sunt interesaţi să participe, ori de câte ori sunt solicitaţi la studii ştiinţifice care au ca şi obiect fauna sălbatică de interes vânătoresc;
· respectă limitele impuse dreptului de a vâna;
· respecta perioadele, metodele şi mijloacele de vânătoare autorizate şi limitele teritoriului de vânătoare;
· nu trag asupra speciilor pentru care vânătoarea nu este autorizată;
· nu leagă plăcerea vânătorii de reuşită cantitativă;
· înţeleg că cel mai bun vânător nu este cel care a realizat cel mai bun tablou vânătoresc, ci cel care ştie să vâneze elegant, sportiv şi în concordanţă cu etica vânătoreasca.
Profilul unui vânător profesionist
Profilul unui vânător profesionist, “creionat” de alţi vânători include:
· atenţia acordată speciilor ameninţate şi vulnerabile care sunt bunuri ale patrimoniului natural comun al umanităţii;
Cele mai citite articole
· atenţia acordată păsărilor migratoare neamenitate care tranzitează ţară;
· atenţia acordată că vânătoarea tradiţională să nu fie practicată fără a ţine seama de interesul protecţiei şi conservării speciilor de păsări migratoare;
· atenţia acordată intereselor mediului şi celorlalţi utilizatori;
· caracterul său, amabilitatea şi înţelegerea cu ceilalţi vânători;
· evitarea prejudiciilor aduse mediului înconjurător;
· despăgubirea proprietarilor culturilor agricole şi forestiere, precum şi animalelor domestice care le-au adus prejudicii;
· evitarea poluării mediului agricol şi silvic;
· ocrotirea faunei cinegetice;
· recunoaşterea rolului esenţial al prădătorilor şi acceptarea lor fără reticențe;
· colaborarea cu agricultorii şi silvicultorii pentru limitarea pagubelor produse de fauna cinegetică;
· participarea la vânătoare numai pe baza permisului de armă avizat la zi;
· folosirea armelor de vânătoare şi muniţiei autorizate;
· calitatea de a fi un bun camarad de vânătoare;
· respectarea faunei cinegetice şi vânatului;
· respectarea obiceiurilor de după focul de armă.
În concluzie, vânătoarea nu trebuie tratată cu superficialitate, fiind o îndeletnicire care solicită atât calităţi fizice, cât şi spirituale ale practicanţilor.